Mesajul a fost distribuit de Administraţia Prezidenţială. „Celebrăm, astăzi, 75 de ani de la înfiinţarea Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, cea mai puternică alianţă politico-militară din istorie, fundamentată pe valorile democraţiei, ale libertăţii individuale şi ale statului de drept. Pe baza legăturii transatlantice puternice şi a solidarităţii de neclintit a statelor membre, NATO s-a adaptat
Mesajul a fost distribuit de Administraţia Prezidenţială.
„Celebrăm, astăzi, 75 de ani de la înfiinţarea Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, cea mai puternică alianţă politico-militară din istorie, fundamentată pe valorile democraţiei, ale libertăţii individuale şi ale statului de drept. Pe baza legăturii transatlantice puternice şi a solidarităţii de neclintit a statelor membre, NATO s-a adaptat continuu, în toţi aceşti ani, la modificările şi provocările multiple din mediul de securitate internaţional, sporindu-şi relevanţa strategică şi asigurând în permanenţă securitatea în zona euroatlantică. În 1949, când a fost semnat, la Washington, Tratatul Nord-Atlantic, care a consacrat înfiinţarea NATO, lumea era afectată de începutul Războiului Rece, un episod dificil al istoriei postbelice care a durat patru decenii. Au urmat abordarea extinsă a securităţii şi înglobarea de către NATO a noilor…


















