728 x 90

Premierul Ungariei îl susţine pe Trump după întâlnirea din Florida

Premierul Ungariei îl susţine pe Trump după întâlnirea din Florida

Cei doi au discutat despre „o gamă largă de probleme care afectează Ungaria şi Statele Unite, inclusiv despre importanţa unor frontiere puternice şi sigure pentru a proteja suveranitatea fiecărei naţiuni”, potrivit unui comunicat al campaniei lui Trump, relatează Reuters. Orban a fost mult timp în dezacord cu colegii săi membri ai Uniunii Europene în legătură


Cei doi au discutat despre „o gamă largă de probleme care afectează Ungaria şi Statele Unite, inclusiv despre importanţa unor frontiere puternice şi sigure pentru a proteja suveranitatea fiecărei naţiuni”, potrivit unui comunicat al campaniei lui Trump, relatează Reuters.

Orban a fost mult timp în dezacord cu colegii săi membri ai Uniunii Europene în legătură cu o serie de probleme, inclusiv refuzul de a trimite arme în Ucraina şi menţinerea legăturilor economice cu Moscova de când forţele ruseşti au invadat Ucraina în 2022.

Orban a declarat că doar revenirea candidatului republican Trump la Casa Albă ar putea aduce pacea în Ucraina.

„Avem nevoie de lideri în lume care sunt respectaţi şi care pot aduce pacea. El este unul dintre ei! Întoarceţi-vă şi aduceţi-ne pacea, domnule preşedinte!”, a spus Orban într-o postare pe X după întâlnire.

Orban, admirat de mulţi…

Citeşte mai mult

admin
ADMINISTRATOR
PROFILE

Posts Carousel

Latest Posts

Top Authors

Most Commented

Featured Videos