Imediat după Elveția – România 2-2, partidă din care „tricolorii” au smuls un egal nesperat, Ianis Hagi a fost întrebat de reporter „câte zile vor sărbători” jucătorii echipei naționale, având în vedere minunea pe care au produs-o la Lucerna. Mijlocașul lui Rangers a fost surprins de întrebarea respectivă și a oferit un răspuns foarte matur.

„Câte zile veți sărbători după această minune?”. Răspunsul lui Ianis Hagi după Elveția – România 2-2 l-a luat prin surprindere pe reporter
România pleacă de la Lucerna cu un punct uriaș, după ce a reușit să obțină un egal nesperat în fața reprezentativei din Elveția. Gazdele au condus cu 2-0 până în ultimele minute, însă Moruțan și Mihăilă, jucători intrați pe teren în repriza secundă, au produs o minune. În minutele 89 și 90+2, Moruțan l-a servit cu două pase de excepție pe Mihăilă, iar acesta din urmă nu l-a dezamăgit. A dat dovadă de…
Leave a Comment
Your email address will not be published. Required fields are marked with *