Simona Halep se luptă în continuare ca să își dovedească nevinovăția după ce a fost suspendată pentru dopaj, dar în tot acest timp în care nu poate juca niciun meci oficial încearcă să se mențină în formă. Știrea momentului despre Simona Halep! S-a produs „minunea” și românca a revenit pe teren alături de o jucătoare
Simona Halep se luptă în continuare ca să își dovedească nevinovăția după ce a fost suspendată pentru dopaj, dar în tot acest timp în care nu poate juca niciun meci oficial încearcă să se mențină în formă.
Știrea momentului despre Simona Halep! S-a produs „minunea” și românca a revenit pe teren alături de o jucătoare din top 50 WTA
Sportiva în vârstă de 31 de ani care ocupă locul 36 în clasamentul WTA nu a mai juca niciun meci oficial din august 2022, dar face tot posibilul să se mențină în formă, în condițiile în care procesul pentru dopaj a fost amânat de trei ori.
Astfel, Simo a decis să „fugă” din România pentru a se pregăti la academia deținută de Patrick Mouratoglou, antrenorul sub supravegherea căruia era în momentul în care a fost prinsă dopată la US Open 2022.
La un antrenament susținut de Simona Halep la academia deținută de Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Serenei Williams,…
Leave a Comment
Your email address will not be published. Required fields are marked with *