Toni Petrea, fostul antrenor de la Chindia și FCSB, a fost prezentat astăzi la Universitatea Cluj. „E o bucurie să mă aflu aici. M-am bucurat când am văzut interesul acestui club pentru mine. Știu la ce echipă am venit, cu foarte mulți suporteri, o echipă foarte iubită. După sezonul trecut, încheiat recent, am avut nevoie
Toni Petrea, fostul antrenor de la Chindia și FCSB, a fost prezentat astăzi la Universitatea Cluj. „E o bucurie să mă aflu aici. M-am bucurat când am văzut interesul acestui club pentru mine. Știu la ce echipă am venit, cu foarte mulți suporteri, o echipă foarte iubită. După sezonul trecut, încheiat recent, am avut nevoie de o perioadă de liniște. Însă a venit această propunere, una tentantă, de la un club cu pretenții și de tradiție și nu cred că mi-a luat foarte mult timp să accept această propunere”, a spus Toni Petrea, care va și-a impus ca obiectiv o participare în play-off.
„Clar, o clasare mult mai bună decât în sezonul trecut. Eu vreau să încercăm să atingem play-off-ul. Contează ca jucătorii și cei care vor mai veni să-i fac să creadă acest lucru pentru că au dovedit că pot. Aici ține de dorință, de atitudine și de caracter”.
„Am venit cu inima deschisă”
Noul antrenor al…
Leave a Comment
Your email address will not be published. Required fields are marked with *