Pe lista proiectelor care se vor afla joi în atenţia Guvernului se găseşte Memorandumul cu tema: Adoptarea unor principii generale în vederea îmbunătăţirii statutului personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din sistemul naţional de învăţământ şi valorizarea carierei didactice. Premierul a cerut Ministerului Educaţiei şi Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale promovarea unui Memorandum privind majorările
Pe lista proiectelor care se vor afla joi în atenţia Guvernului se găseşte Memorandumul cu tema: Adoptarea unor principii generale în vederea îmbunătăţirii statutului personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din sistemul naţional de învăţământ şi valorizarea carierei didactice.
Premierul a cerut Ministerului Educaţiei şi Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale promovarea unui Memorandum privind majorările salariale acordate personalului din Educaţie prin noua Lege a salarizării, în urma discuţiei telefonice purtate cu reprezentanţii sindicatelor din sistemul de învăţământ, anunţă Executivul.
„Memorandumul va fi adoptat în şedinţa Executivului de joi, 8 iunie 2023, şi va fi publicat în Monitorul Oficial al României, pentru a consolida garanţiile guvernamentale privind prioritizarea Educaţiei în viitoarea grilă de salarizare şi utilizarea ca sistem de…
Leave a Comment
Your email address will not be published. Required fields are marked with *