Gheorghe Tadici, cel mai titrat antrenor român din handbal, este aproape de a lua o decizie mai puțin așteptată. Bombă în handbal: Gheorghe Tadici se retrage A ajuns la 72 de ani, antrenează pe HC Zalău, pe care a salvat-o de la retrogradare la baraj, dar Tadici părea un Mircea Lucescu din handbal, nu te
Gheorghe Tadici, cel mai titrat antrenor român din handbal, este aproape de a lua o decizie mai puțin așteptată.
Bombă în handbal: Gheorghe Tadici se retrage
A ajuns la 72 de ani, antrenează pe HC Zalău, pe care a salvat-o de la retrogradare la baraj, dar Tadici părea un Mircea Lucescu din handbal, nu te gândeai niciodată că ar putea spune stop. Dar Gheorghe Tadici, la presiunea familiei, este decis să iasă din sport.
Motivele pe care le invocă sunt familia, degradarea societății românești și lipsa unei rivalități corecte în campionatul intern vizavi de numărul de jucătoare străine din Liga Florilor.
„Am 49 de ani de handbal, era frumos să ajung la 50. Era frumos simbolic. 9,99 sună altfel decât 10 lei. E posibil să nu mai continui.
Familia este foarte vehementă. Toți din familie sunt vehemenți. Anul ăsta mi-a luat trei ani din viață, am și eu vârstă. Nu-mi face nimeni statuie. Atât timp cât văd cum merg,…
Leave a Comment
Your email address will not be published. Required fields are marked with *