728 x 90

Sunt prieten cu fermieri ucraineni, dar nu sunt tată vitreg pentru cei români

Sunt prieten cu fermieri ucraineni, dar nu sunt tată vitreg pentru cei români

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat – marţi – că este prieten cu fermierii din Ucraina, dar nu este tată vitreg pentru fermierii români, precizând că ar fi prelungit restricţia la importul de cereale din Ucraina până la sfârşitul acestui an. Declarația sa vine în contextul în care Comisia Europeană (CE) a prelungit până la


Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat – marţi – că este prieten cu fermierii din Ucraina, dar nu este tată vitreg pentru fermierii români, precizând că ar fi prelungit restricţia la importul de cereale din Ucraina până la sfârşitul acestui an.

Declarația sa vine în contextul în care Comisia Europeană (CE) a prelungit până la 15 septembrie acordul prin care cinci dintre vecinii UE ai Ucrainei, inclusiv România, pot restricţiona importurile de cereale ucrainene.

„În ce mă priveşte, ca ministru, am căutat să facem diligenţele necesare şi să rămânem într-o corespondenţă instituţională permanentă cu Comisia, în aşa fel încât să putem atenua rănile care s-au produs ca urmare a importurilor din Ucraina. Iată, putem consemna prin regulamentul 1100, care s-a publicat de aseară în Jurnalul Oficial, că aceste măsuri s-au prelungit, restricţia la import a celor patru produse: grâu, porumb, floarea soarelui şi rapiţă,…

Citeşte mai mult

admin
ADMINISTRATOR
PROFILE

Posts Carousel

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *

Latest Posts

Top Authors

Most Commented

Featured Videos