BC CSU Sibiu a anunțat marți că a ajuns la o înțelegere cu antrenorul Tomas Rinkevicius, lituanianul urmând să îi pregătească pe „galben-albaștri” și în următoarele două sezoane. Locul al treilea și medaliile de bronz cucerite la finalul sezonului recent încheiat au cântărit în luarea deciziei de a asigura continuitatea la nivelul băncii tehnice. „Ne
BC CSU Sibiu a anunțat marți că a ajuns la o înțelegere cu antrenorul Tomas Rinkevicius, lituanianul urmând să îi pregătească pe „galben-albaștri” și în următoarele două sezoane. Locul al treilea și medaliile de bronz cucerite la finalul sezonului recent încheiat au cântărit în luarea deciziei de a asigura continuitatea la nivelul băncii tehnice.
„Ne bucurăm să continuăm munca din sezonul recent încheiat alături de antrenorul Tomas Rinkevicius. Ne-am dorit mult să mergem pe continuitate și pe construncția echipei cu care vom aborda sezoanele următoare, bazându-ne pe cea din acest sezon, pornind de la staff-ul tehnic. Sperăm să abordăm sezonul care urmează într-o notă excelentă și împreună să reușim performanțe cât mai bune, atât în competițiile interne, cât și în cele europene”, a declarat Laurențiu Buduleci, președintele secției de baschet a BC CSU Sibiu, pentru bc-csusibiu.ro.
„Mă…
Leave a Comment
Your email address will not be published. Required fields are marked with *