Cum se completează declarația pe proprie răspundere pentru energie | Ce trebuie să facă chiriașii
- Lume
- august 4, 2022

Ministerul Mediului anunţă relansarea programului Rabla în luna septembrie, cu o alocare de 200 de milioane de lei. Ghidul actualizat va fi pus în dezbatere publică până la finalul acestei săptămâni, iar una dintre principalele modificări este reducerea valorii voucherelor. „În şedinţa de Guvern de astăzi (marţi – n.r.), la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi
READ MORE
Jennifer Aniston a subliniat că Matthew Perry se afla într-un proces de recuperare, că era fericit și sănătos în ultimele momente. Aniston a adus un omagiu emoționant lui Perry după moartea sa, împărtășind un mesaj text în care actorul își exprima bucuria de a o face să râdă. „Am făcut tot ce am putut când
READ MORE
Pateul de porc, pateul din ficăței de pui, pateul din pește sau pateul din soia sunt unele dintre cele mai consumate produse de mezeluri. Combinat cu condimente sau legume (felii de ardei), este întins pe felii de pâine. În ultima vreme au căpătat popularitate pateurile vegetale. Și printre acestea se enumeră pateul din măsline negre. Este
READ MORE
Casa internaţională de licitaţii Bonhams a anunțat o licitație dedicate costumelor, recuzitei și mobilierului din celebra serie „Downton Abbey”. Printre cele mai râvnite obiecte de la licitație se numără rochia de mireasă, simplă şi sobră în stilul anilor 1920, purtată de Michelle Dockery. De asemenea, remarcabili sunt pantalonii harem purtați de Lady Sybil. Casa internaţională
READ MORE



