728 x 90

Managerul Spitalului Universitar, Cătălin Cârstoiu, principala opţiune de candidat PSD-PNL

Managerul Spitalului Universitar, Cătălin Cârstoiu, principala opţiune de candidat PSD-PNL

„Doctorul Cîrstoiu, de la Spitalului Universitar, este în prezent principala opţiune (de candidat comun PSD-PNL – n.r.)”, spun pentru MEDIAFAX surse politice. În şedinţa de luni se va decide asupra candidaţilor la Primăria Capitalei şi la primăriile de sector. La şedinţa anterioară, care a avut loc joi, nu a fost luată o hotărâre, însă s-a


„Doctorul Cîrstoiu, de la Spitalului Universitar, este în prezent principala opţiune (de candidat comun PSD-PNL – n.r.)”, spun pentru MEDIAFAX surse politice.

În şedinţa de luni se va decide asupra candidaţilor la Primăria Capitalei şi la primăriile de sector.

La şedinţa anterioară, care a avut loc joi, nu a fost luată o hotărâre, însă s-a stabilit susţinerea unor candidaţi comuni la sectoarele din Bucureşti.

Liderii PSD şi PNL urmează să stabilească dacă vor propune candidat comun sau candidaţi separaţi pentru Primăria Capitalei.

Printre numele vehiculate pentru a candida din partea ambelor partide, PSD şi PNL, se numără cel al medicului Cătălin Cîrstoiu şi al arhitectului Tiberiu Florescu.

Cele două formaţiuni nu au ajuns, joi, la un consens referitor la candidatul pentru Primăria Capitalei.

Liderii PSD şi PNL vor participa însă împreună la alegerile din…

Citeşte mai mult

admin
ADMINISTRATOR
PROFILE

Posts Carousel

Latest Posts

Top Authors

Most Commented

Featured Videos