Cât costă o vacanță în Laponia pentru români. Primul charter spre "țara lui Moș Crăciun" decolează astăzi
- Călătorie
- august 4, 2022

Torbjørn Thor Pedersen, un danez de 46 de ani, a intrat în istorie ca primul și singurul om care a făcut înconjurul lumii vizitând toate cele 203 țări ale lumii, fără să urce vreodată într-un avion. După aproape un deceniu de călătorii realizate exclusiv pe uscat și pe apă, aventura sa a devenit una dintre cele mai
READ MORE
Un cuplu de vloggeri români, cunoscuți pe rețelele de socializare sub numele de „2 Hoinari”, împreună cu copilul lor mic, s-au numărat printre primii turiști care și-au început vacanța din 2025 în Grecia, chiar de Paște. Aventura lor a fost documentată într-o miniserie de vloguri (două episoade publicate până acum), în care au împărtășit traseul
READ MORE
Trei comune izolate din Munții Poiana Ruscă mai numără împreună puțin peste 700 de locuitori, dar ținutul sălbatic al munților din jurul satelor lor va fi traversat de piste de biciclete. „Transalpina bicicliștilor” a fost construită deja, dar alte piste de biciclete ar putea să o concureze. Pista de biciclete Cerbăl – Ulm, numită și
READ MORE
Pe aeroportul „Charles de Gaulle” din Paris, ca și în marile hoteluri din capitala Franței, România este promovată în această lună într-un mod inedit și foarte eficient. Bucureștiul continuă să atragă mulți turiști străini FOTO Denis Grigorescu În cel mai recent număr al revistei EnVols, revistă a companiei Air France distribuită gratuit în zeci de
READ MORE
Cele mai spectaculoase lacuri de acumulare din România se află în mijlocul unor peisaje de poveste și sunt înconjurate de șosele legendare, care pot face din călătoria spre destinațiile turistice o aventură de neuitat. Clusura Dunării. Foto: Atilla Dobai. Facebook Călătoria pe malul celui mai mare lac de acumulare din România oferă priveliști impresionante și
READ MORE
Se spune că dacă ai o zi proastă, mereu există cineva care o duce mai rău. În ultimii ani, internetul a fost invadat de imagini cu turiști surprinși în timp ce fug disperați spre vase de croazieră, sub privirile amuzate ale sutelor de pasageri deja îmbarcați. Pierderea unei croaziere reprezintă un coșmar pentru mulți turiști.
READ MORE