Klaus Iohannis: "Chestiunea Schengen nu va fi discutată la Consiliul European, în februarie. Noi, UE, nu ne permitem încă un eșec"
- Politică
- august 4, 2022

„După zeci de ore de negocieri s-a ajuns la o formă finală a Contractului colectiv de muncă dintre sindicatul reprezentantiv şi Compania Naţională Poşta Română, un contract colectiv de muncă care trebuia să fie semnat acum 114 zile”, a spus marţi seara Bogdan Gruia-Ivan. Potrivit acestuia, acesta prevede creşteri salariale în două tranşe pentru angajaţi.
READ MORE
Aceasta este prima reuniune a miniştrilor de externe din statele membre NATO din acest an şi va avea un rol important în pregătirea Summit-ului aliat de la Washington. De asemenea, reuniunea are şi o valoare simbolică importantă, în contextul aniversării a 75 de ani de la fondarea NATO, şi a 20, respectiv 25 de ani
READ MORE
Potrivit unui comunicat al AUR, Lidia Vadim Tudor a absolvit Colegiul Naţional ,,I.L. Caragiale” şi a urmat apoi cursurile Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii Spiru Haret. Are un master în Mass-Media şi Comunicare. A urmat şi cursurile Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Spiru Haret şi deţine un master şi în
READ MORE
Bucureştiul a ajuns oraşul în care orice pală de vânt dă peste cap totul şi aduce haosul din cauza lentorii şi lipsei de eficienţă a primarului general, care nu a autorizat toaletarea arborilor sau îndepărtarea copacilor uscaţi, afirmă candidatul PSD-PNL la PMB, Cătălin Cîrstoiu. Cîrstoiu foloseşte vântul în favoarea sa: Bucureştiul a ajuns oraşul în
READ MORE
Klaus Iohannis va găzdui miercuri, la Cotroceni, împreună cu Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, o reuniune de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende Strategice a UE, cu participarea premierilor Ungariei, Belgiei şi Croaţiei, Viktor Orban, Alexander De Croo şi Andrej Plenković. „Consultările organizate la Bucureşti se înscriu în cadrul unui proces mai amplu de definire a
READ MORE
Potrivit unui comunicat al AEP, portalul cuprinde două secţiuni: Alegerea Preşedintelui României şi Alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor. În cadrul fiecărei secţiuni există două categorii: Alegător în străinătate la o secţie de votare şi Alegător în străinătate prin corespondenţă. Alegătorul care doreşte să se înscrie pentru votul prin corespondenţă trebuie să completeze un formular
READ MORE