728 x 90



  • Viktor Orban spune că e izolat în interiorul Uniunii Europene după atacul asupra premierului Slovaciei

    Viktor Orban spune că e izolat în interiorul Uniunii Europene după atacul asupra premierului Slovaciei0

    Prima tentativă de asasinat asupra unui lider european din ultimii peste 20 de ani a provocat o undă de şoc în una dintre cele mai polarizate ţări ale continentului. Revenirea lui Fico la putere anul trecut, ca forţă de opoziţie faţă de instituţiile UE de la Bruxelles, şi poziţia sa favorabilă Rusiei au făcut din

    READ MORE
  • ,,Nu poate avea ambele variante”

    ,,Nu poate avea ambele variante”0

    Afirmaţia a fost făcută de purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de stat american, Vedant Patel, în timpul unei declaraţii în faţa jurnaliştilor, notează NDTV. ,,Beijingul nu poate obţine relaţii mai bune cu Europa va continua, de asemenea, să susţină ceva de genul acesta”, a declarat Patel, referindu-se la susţinerea efortului de război al Rusiei

    READ MORE
  • Preşedintele ales al Slovaciei propune suspendarea campaniei electorale pentru europarlamentare

    Preşedintele ales al Slovaciei propune suspendarea campaniei electorale pentru europarlamentare0

    Preşedintele ales al Slovaciei propune suspendarea campaniei electorale pentru europarlamentare Preşedintele slovac proaspăt ales Peter Pellegrini a declarat că tentativa de asasinat asupra prim-ministrului a fost o „tentativă de asasinat asupra democraţiei”. El s-a declarat „consternat” de faptul că va fi preşedintele unei ţări în care „ura ar putea conduce”. „Fac un apel [partidelor politice]

    READ MORE