Curs valutar BNR, 20 decembrie 2022 | Leul creşte comparativ cu euro şi dolarul
- Business
- iulie 29, 2022

China a atacat Grupul celor Șapte pentru ceea ce a numit “interferență în afacerile sale interne” și a mustrat-o pe Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, pentru că a criticat politicile economice ale Beijingului. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Guo Jiakun, a formulat un protest oficial împotriva unei declarații emise de premierul
READ MORE
Inspectorii antifraudă au identificat șase societăți în domeniul transportului alternativ de persoane (ride-sharing), care au cauzat bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 27,8 milioane de lei, reprezentând impozit pe veniturile din salarii și contribuțiile sociale aferente, TVA, impozit pe profit și alte impozite, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Agenția
READ MORE
Ministrul Energiei din Austria a declarat că Uniunea Europeană trebuie să fie deschisă la reluarea importurilor de gaz din Rusia în cazul în care se va ajunge la un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Bruxelles-ul „trebuie să mențină opțiunea de a reevalua situația odată cu încheierea războiului”, a declarat ministrul
READ MORE
Summitul Grupului națiunilor puternic industrializate (G7), desfășurat în Canada, a expus diviziunile așa-numitei ”familii occidentale”, notează cotidianul Le Monde, evocând problemele comerciale și divergențele asupra războiului Rusiei cu Ucraina și asupra conflictului dintre Israel și Iran. ”Summitul anual al Grupului G7, derulat în Kananaskis, Canada, a avut ca obiectiv prioritar evitarea rezultatului precedentei reuniuni de
READ MORE
Situația economică a Statelor Unite pare a fi la fel ca acum trei luni, iar perspectivele probabil vor atrage o abordare de prudență din partea Rezervei Federale (Fed) în materie de politică monetară, comentează site-ul Axios.com. De când experții Rezervei Federale (Fed) au revizuit în scădere proiecțiile privind creșterea economică, au apărut o serie de
READ MORE
ONU își reduce drastic planul de ajutor umanitar, lăsând milioane de oameni în dificultate, în contextul reducerilor bugetare fără precedent, inclusiv retragerea Statelor Unite. ONU a aplicat o reducere drastică a ajutorului umanitar în acest an, ca răspuns la „cele mai grave scăderi de finanțare care au lovit vreodată sectorul umanitar”, în special retragerea bruscă
READ MORE