Curs valutar BNR, 20 decembrie 2022 | Leul creşte comparativ cu euro şi dolarul
- Business
- iulie 29, 2022

Bulgaria a devenit oficial, de la 1 ianuarie 2026, al 21-lea stat care a intrat în zona euro. Aderarea în „clubul comun” a venit cu provocări pentru comercianții nepregătiți de noua schimbare dar și pentru clienții care au vrut să-și achite cumpărăturile cu noua monedă. Deși trecerea la moneda comună a fost anunțată din timp,
READ MORE
Piața muncii din România pentru anul 2026 se anunță a fi una a contrastelor. Deși salariile brute cresc nominal (cu aproximativ 6% conform estimărilor PwC), inflația și noile măsuri fiscale prognozate pun presiune pe puterea de cumpărare. În tabelul de mai jos, am selectat 15 dintre cele mai populare și căutate meserii, bazându-mă pe datele
READ MORE
Începând cu 1 ianuarie 2026, evidența contractelor individuale de muncă din România se realizează exclusiv prin Reges Online, noul sistem digital pus în funcțiune de autorități. Platforma a înlocuit complet vechiul Revisal, care a fost dezactivat. Potrivit informațiilor transmise de Inspecția Muncii, toate operațiunile privind înregistrarea, modificarea și încetarea contractelor de muncă trebuie efectuate, de
READ MORE
Deși prețul locuințelor din România crește constant, există și oportunități de neratat. Nu numai în micile orașe de provincie, în special cele fost industriale, dar și în reședințele de județ puteți achiziționa o locuință cu doar două, trei salarii lunare decente. În acest caz, în Hunedoara, o garsonieră se vinde cu doar 3.400 euro. Dar
READ MORE
Un ingredient anume nu trebuie să lipsească din celebra salată de boeuf, nelipsită de pe masa de Revelion. Salata de boeuf reprezintă un preparat ușor de pregătit, dar impune anumite ingrediente, pentru a ieși perfectă, scrie click.ro. Nu este vorba de vreun ingredient minune, ci doar de banala zeamă de lămâie. Pe de altă parte,
READ MORE
Pensiile sunt plătite, la începutul unui an, după un calendar influențat de sărbătorile legale, dar și de procedurile administrative ale Ministerului Finanțelor și ale Caselor Județene de Pensii. Poșta Română a anunțat că pensiile vor fi virate în conturile companiei pe 5 ianuarie, urmând ca distribuirea către beneficiari să înceapă de joi, 8 ianuarie. „La
READ MORE