Curs valutar BNR, 20 decembrie 2022 | Leul creşte comparativ cu euro şi dolarul
- Business
- iulie 29, 2022

Președintele american Donald Trump a anunțat că fiecare familie americană va primi câte o subvenție de 1.000 de dolari pentru a-și crea propriul depozit bancar. „Fiecare președinte american din istoria modernă a lăsat copiii îndatorați, dar sub această administrație, vom lăsa fiecărui copil active reale și un imbold pentru a căpăta independența financiară”, a scris
READ MORE
Sarmalele pot face parte dintr-o alimentație echilibrată, dacă sunt preparate corect și consumate cu moderație, spune într-o postare mai veche pe Instagram, medicul nutriționist Mihaela Bilic. Ea a explicat în ce condiții acest preparat tradițional poate fi considerat o opțiune potrivită din punct de vedere nutrițional. Potrivit acesteia, sarmalele combină carnea, cerealele și legumele, așa
READ MORE
Escrocheriile din România nu încetează niciodată să se reinventeze și să-i surpindă pe oameni. Criza chiriilor din marile orașe a devenit, în ultima perioadă, terenul ideal pentru apariția unui nou tip de înșelătorie care vizează în special femeile aflate în căutarea unei locuințe. Sub pretextul unui ajutor financiar, bărbații se prezintă drept proprietari, le trimit
READ MORE
Celebrul economist, Bogdan Glăvan, avertizează printr-o postare pe rețelele de socializare că România traversează o perioadă de criză economică camuflată de intrările masive de bani europeni. Anul acesta, țara noastră urmează să primească 20 mld. euro, 10 mld. din PNRR și 10 mld. subvenții agricole și fonduri de convergență, echivalentul a 5% din PIB. Deși
READ MORE
Acum trei zile, Buletinul Oamenilor de Știință din Domeniul Atomic a declarat că mai sunt 85 de secunde până la miezul nopții (momentul sfârșitului lumii după Ceasul Apocalipsei), invocând reluarea cursei înarmării, conflictele multiple existente și retorica naționalistă tot mai agresivă a Statelor Unite ale Americii, a Federației Rusiei și a Republicii Populare Chineze. A
READ MORE
Guvernul a decis, vineri, prin ordonanță, amânarea obligativității utilizării sistemului RO e-Factura pentru anumite categorii de contribuabili și a introdus un termen de tranziție până la 1 iunie 2026. Astfel, persoanele fizice impozabile care desfășoară activități economice și sunt identificate prin CNP, nu prin CIF, nu vor fi obligate să utilizeze sistemul. Guvernul a transmis
READ MORE