Curs valutar BNR, 20 decembrie 2022 | Leul creşte comparativ cu euro şi dolarul
- Business
- iulie 29, 2022

Compania Meta se așteaptă ca cheltuielile sale de capital în 2025 să se ridice la o sumă estimată între 60 și 65 de miliarde de dolari, o creștere de până la 65% față de cele aproximativ 38-40 de miliarde de dolari pe care compania Meta le-a cheltuit în 2024. Mark Zuckerberg a anunțat că o
READ MORE
Omul de afaceri american Frank McCourt este deschis să colaboreze cu alți cumpărători în încercarea de a prelua operațiunile TikTok din SUA, atât timp cât poate menține controlul asupra activului, a declarat acesta pentru Reuters la Forumul Economic Mondial de la Davos. Miliardarul a refuzat să dea detalii despre sursele sale de finanțare, dar a
READ MORE
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a criticat, în intervenția la Forumul Economic Mondial de la Davos, birocrația Uniunii Europene și surplusul comercial, afirmând că acționa prin măsuri de retorsiune dacă nu vor fi identificate soluții reciproc avantajoase. ”Vreau să vorbesc despre Uniunea Europeană, am cunoscut mulți lideri de țări în timpul primului meu mandat, îi
READ MORE
Mai mulți utilizatori LinkedIn Premium din Statele Unite au dat în judecată platforma de socializare, acuzând-o că a împărtășit mesajele private ale utilizatorilor cu alte companii, cu scopul de a antrena modele de inteligență artificială. LinkedIn este acuzată că în august 2024 ar fi introdus „pe furiș” o setare de confidențialitate care îi includea automat
READ MORE
Anul acesta va fi plin de provocări pentru piața imobiliară. Specialiștii cred că locuințele se vor scumpi din cauza măsurilor fiscale ale guvernului, dar și pentru că materialele de construcții nu dau semne de ieftinire. Tinerii care visează să-și întemeieze o familie au mai mult de plătit la chirii și achiziționat locuințe. Costurile nivelului de
READ MORE
Giganții din domeniul tehnologiei confirmă planul de 500 de miliarde de dolari dedicat inteligenței artificiale propus de președintele Statelor Unite, Donald Trump. Astfel, OpenAI va colabora cu Oracle și Softbank pentru a construi centre de date echipate pentru inteligența artificială (AI), companiile având planuri de a investi 100 de miliarde de dolari „imediat”. Flancat de
READ MORE