Curs valutar BNR, 20 decembrie 2022 | Leul creşte comparativ cu euro şi dolarul
- Business
- iulie 29, 2022

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță finalizarea parcului fotovoltaic „Da Vinci New Project”, din localitatea Nanov, județul Teleorman. Investiția a fost realizată cu sprijin financiar din PNRR, iar acest proiect adaugă 23,106 MW în sistemul energetic național. „O șansă în plus pentru facturi mai mici” „Independența României, pe care o celebrăm astăzi, depinde și de independența
READ MORE
Piețele financiare au jubilat imediat după anunțul Acordului de liber-schimb dintre Statele Unite și Marea Britanie, dar datele tratatului evidențiază continuarea problemelor comerciale, iar Washingtonul ar putea deveni ostil în negocierile cu Uniunea Europeană, Canada și China, comentează site-ul Axios.com. ”Detaliile Tratatului dintre SUA și Marea Britanie arată limite în relaxarea relațiilor comerciale, deși parcursul
READ MORE
Exporturile chineze către Statele Unite au scăzut cu 17,6% în luna aprilie, în raport cu luna martie, conform statisticilor oficiale publicate vineri. Exporturile către Statele Unite din luna aprilie au valorat 29,4 miliarde de euro, comparativ cu luna martie, unde acestea au însumat 40,1 miliarde de dolari, conform datelor publicate de Administrația Generală a Vămilor
READ MORE
49 de companii germane (Adidas, Bayer, Bosch, Deutsche, Bahn, BMW, DHL, Mercedes-Benz, Lufthansa, Volkswagen) au emis o declarație comună prin care au recunoscut că au avut un rol în întărirea regimului nazist din anii 1930. În scrisoarea publicată pe 8 mai, cu ocazia aniversării a 80 ani de la capitularea Germaniei nazise, că„ venirea național-socialiștilor
READ MORE
Uniunea Europeană dorește un acord comercial cu Statele Unite, dar este pregătită pentru orice scenariu, afirmă Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, avertizând asupra efectelor taxelor vamale. ”Taxele comerciale deja au impact asupra economiei mondiale. Uniunea Europeană menține angajamentul de a găsi soluții negociate cu Statele Unite. Credem că pot fi găsite acorduri bune,
READ MORE
Analistul fiscal Adrian Codirlașu, președinte al Asociației CFA România, explică, într-un scurt interviu pentru Gândul, de ce a sărit cursul de schimb euro/leu peste cursul maxim inclus în cele mai recente estimări ale profesioniștilor în investiții și la ce să ne așteptăm în următoarea perioadă. „În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, aproximativ 79%
READ MORE