„Au fost discutate măsuri pentru a îndeplini jaloanele din PNRR şi mă refer la Ministerul Energiei. Ştim foarte bine că a fost înaintată cererea de plată numărul 2, acolo avem două jaloane care nu au fost încă finalizate, este vorba de centralele de cogenerare, discutăm de două centrale, la Constanţa şi la Craiova, care sunt
„Au fost discutate măsuri pentru a îndeplini jaloanele din PNRR şi mă refer la Ministerul Energiei. Ştim foarte bine că a fost înaintată cererea de plată numărul 2, acolo avem două jaloane care nu au fost încă finalizate, este vorba de centralele de cogenerare, discutăm de două centrale, la Constanţa şi la Craiova, care sunt în proces de finalizare. Am primit garanţii astăzi de la domnul ministru Burduja că săptămâna viitoare acestea vor fi finalizate şi în felul acesta jalonul îndeplinit, şi desigur reluarea procedurilor pentru jalonul care prevede producerea de hidrogen”, a declarat Nicolae Ciucă.
El spune că toate aceste aspect sunt realizate „în deplină coordonare cu Comisia”.
„Avem certitudinea că săptămâna viitoare vom primi avizul pentru cererea de plată numărul 2, sigur probabil cu diminuarea sumei de aproximativ 140 de milioane, aferentă celor două…
Leave a Comment
Your email address will not be published. Required fields are marked with *